Direcția patrimoniu și investiții
Serviciul investiții
Termenul limită pentru primirea aplicaţiilor: 26 mai 2023
Informații generale
Durata contractului: determinată
Localitatea unde se desfășoară activitatea: București
Responsabilitățile postului:
- urmăreşte realizarea strategiei de achiziţii a Băncii Naționale a României, sfera Direcției patrimoniu și investiții;
- înregistrează facturile emise în cadrul contractelor derulate de Serviciul investiţii;
- gestionează investiţiile în curs de capitalizare;
- gestionează garanţiile de bună execuţie şi asigurările constituite în baza contractelor derulate de Serviciul investiţii;
- întocmește analize economico – financiare/note de informare pentru obiective de investiții;
- elaborează adrese/corespondenţă internă şi externă în cadrul Serviciului.
Studii, experiență profesională și competențe:
Condiții obligatorii:
- studii universitare absolvite cu examen de licență în domeniul științelor economice;
- experiență profesională de minimum 3 ani pe posturi cu studii superioare în domeniul economic;
- cunoștințe IT – operare suita de programe MS Office (cel puțin Word, Excel, Outlook).
Constituie avantaj:
- cunoștințe Oracle.
Competenţe comportamentale:
- orientare către performanţă;
- comunicare eficientă;
- cooperare;
- integritate organizaţională;
- orientare către client.
Pachetul de beneficii
Financiar
Componentă variabilă din care pot face parte:
- prime anuale în cuantum de maximum 2,6 salarii
- participare la profit (în funcție de rezultatele băncii)
- bonus anual de performanță (în funcție de rezultatele evaluării)
- avantaje financiare acordate salariaților pentru diverse evenimente (pentru copiii minori cu ocazia Zilei Internaționale a Copilului și a Crăciunului, pentru nașterea fiecărui copil etc.)
- abonament de servicii medicale
Timp liber
- 25 de zile de concediu de odihnă
- 1-3 zile de concediu suplimentar, în funcție de vechimea în Banca Națională a României
- zile libere plătite în cazul unor evenimente personale
- facilități de recreere în BNR sau în cadrul altor bănci centrale din UE, în baza acordurilor de colaborare
Dezvoltare
- programe de perfecționare profesională în țară sau străinătate
- mobilitate internă funcțională sau geografică în cadrul diferitelor structuri organizatorice ale BNR, precum și posibilitatea de a aplica la posturi în cadrul SEBC sau al altor instituții internaționale (EBA, SRB, IMF etc.)
- posibilitatea decontării cheltuielilor ocazionate de obținerea și menținerea certificărilor naționale/internaționale sau a taxelor anuale de membru în funcție de specificul activității
- posibilitatea participării la grupuri de lucru internaționale/ comitete în cadrul SEBC, EBA, SRB
- acces la Biblioteca BNR
Condiții de lucru
- program de lucru flexibil
- maximum 5 zile de telemuncă pe lună (în funcție de eligibilitate)
Modalitatea de aplicare
Până cel târziu în data de 26 mai 2023, transmiteți pe adresa de e-mail Cariere[at]bnro.ro, următoarele documente:
- Formularul de aplicare
- Curriculum Vitae - model european
- Copia actului de identitate.
Primirea aplicației vă va fi confirmată printr-o notificare automată transmisă de pe adresa Cariere[at]bnro.ro. Dacă nu ați primit notificarea, vă rugăm să verificați dacă mesajul respectă Regulile de transmitere a documentelor. Primirea notificării nu implică automat înscrierea la procesul de recrutare.
Atenție !
- Transmiteți mesajul de pe adresa dumneavoastră de e-mail, cea declarată în Formularul de aplicare. Aceasta va fi utilizată pe tot parcursul procesului de recrutare.
- Documentele transmise nu vor fi parolate.
- Mărimea e-mail-ului nu trebuie să depășească 15 MB.
Documentele primite vor fi analizate din perspectiva îndeplinirii condițiilor obligatorii referitoare la experiența profesională și studiile solicitate pentru post, precum și a respectării Criteriilor generale de acceptare a unei candidaturi. În maximum 2 zile lucrătoare după termenul limită de aplicare, veți fi informat prin e-mail, cu privire la admiterea sau respingerea aplicației.
Niciun aplicant nu poate participa în acelaşi timp la 2 sau mai multe procese de recrutare organizate de BNR.
Etape de selecție
Proba scrisă este evaluată cu notă până la 10, nota minimă de promovare fiind 7.
Interviurile și testarea practică sunt evaluate cu calificativul admis/ respins.
Participarea la probele menționate mai sus este condiționată de promovarea probei anterioare.
Testarea scrisă va avea loc în data de 8 iunie 2023. Detalii referitoare la locul de desfășurare vă vor fi transmise prin e-mail. Data susținerii testării scrise poate fi modificată în cazul în care se prelungește perioada de înscriere. Prelungirea poate interveni atunci când numărul candidaților este mai mic sau egal cu 3.
Pentru explicații și clarificări cu privire la procesul de recrutare, ne puteți contacta, pe adresa Cariere[at]bnro.ro.